luni, 6 octombrie 2008

Stomatolog

Doar ce am venit de la stomatolog.
Am fost săptămâna trecută să îmi fac un control că trecuse foarte mult timp de la ultimul.
Cum era de aşteptat s-au găsit nişte probleme şi m-a programat pentru azi.
Azi ... aveam programare la 16:00, eu eram acolo la 15:45 (că aşa se face) dar am intrat la 17:00. Nu-i problemă că am aşteptat atât pentru că m-am jucat pe telefon.
Când m-am pus pe scaun l-am văzut pe doctor cu o seringă cât China. Am crezut că leşin. Am zis că trebuie să fiu bărbat şi nu am mârâit deloc. Am închis ochii şi am simţit cum se pregătea doctorul. La un moment dat, doctorul îmi spune să apăs pe obraz. Deja îmi făcuse anestezia. Ce tare, nici nu am simţit.
A făcut ce era de făcut şi apoi mi-a spus că pot să plec.
Am fost uimit cât de uşor a fost.
Acum sunt acasă şi încă mai simt efectul anesteziei care este foarte supărător şi după 2 ore.
Ah ... şi mor de foame dar nu am voie să mănânc încă 2 ore de acum.

Un comentariu:

Cristina spunea...

Felicitari! Ai trecut cu brio. Sa vedem cum va fi data viitoare. :P