sâmbătă, 30 august 2008

Panouri informative în Constanţa

Cartierul meu are 2 intrări/ieşiri. Una spre centru oraşului şi una spre port. De aici şi de numirea de Poarta 6 (Faleză Sud). Ce credeţi că vreau să spun cu asta ?
Vreau să spun că foarte mulţi turişti intenţionează să ajungă spre Eforie, Costineşti, Neptun, etc şi ajung să se rătăcească prin cartierul Poarta 6, cartier paralel cu bd. Mangaliei (bulevardul care duce spre statiuniile amintite).
De multe ori s-a întâmplat să merg prin cartier şi să întâlnesc o maşină cu alte numere decât CT şi nişte persoane puţin "panicate" rugându-mă să le direcţionez.
Însă acum nu mai au nevoie de ajutorul meu sau al locuitorilor deoarece Primăria Municipiului Constanţa a montat astfel de panouri informative prin zonele prin care ar putea să ajungă turiştii rătăciţi. Acum se pot descurca singuri dacă ştiu să citească o hartă.
Sincer, vara asta nu am fost întrebat de turişti cum să iasă din cartier. Ori ideea cu panourile informative a dat roade, ori tot mai mulţi români nu pleacă de acasă fără un GPS.
Una peste altă, e de apreciat ideea, că poate nu toţi românii îşi permin GPS-uri.
Ah, era să uit. Acest panou are şi traseele tuturor mijloacelor de transport în comun din Constanţa (R.A.T.C) , adică este adresat şi turiştilor care nu sunt cu maşină/GPS.

               

3 comentarii:

Cristina spunea...

Ce mă amuză pe mine turiştii care se rătăcesc prin cele mai ciudate locuri (ca de exemplu Poarta 6). Cum naiba ajung acolo??????

Anonim spunea...

Turisti care incearca sa ajunga in statiunile din estul litoralului daca nu tin drumul drept ajung in cartierul Faleza Sud (Poarta 6) unde ar putea ajunge in Portul Constanta. Abea atunci realizeaza ca au gresit drumul.

Cristina spunea...

Eu ma intreb de ce sa faca dreapta tocmai acolo, pe straduta aia ... sunt multe alte strazi mult mai "atragatoare" care te pot face sa crezi ca in partea aia este drumul corect...