miercuri, 5 noiembrie 2008

Birouri informative

Merg prin tot felul de instituţii ale statului şi rămân cu un gust din ce în ce mai amar.
Ultimul lucru care l-am sesizat şi m-a deranjat este că nu sunt birouri informative.
Am întâlnit mai multe variante :
- Sunt birouri informative, dar angajatele sunt incompetente şi practic sunt inutile.
- Sunt birouri informative, dar este un singur angajat care se mişcă foarte încet iar volumul de persoane care au nevoie de informaţii este foarte mare. Aşa se ajunge să stai până la o oră la o coadă pentru a afla o anumită informaţie.
- Nu există birouri informative şi contribuabilul este derutat. Mai mult, în aceste cazuri pe fiecare chiseu este un afiş "NU SUNTEM BIROU DE INFORMATII", iar dacă îndrăznim să punem o mică întrebare angajaţii respectivi devin foarte irascibili şi uneori chiar devin violenţi (verbal).
- În unele instituţii există standuri în care ar trebui să fie pliante care să răspundă şi să rezolve problemele contribuabililor. Însă şi aici sunt probleme. De exemplu, lipsesc pliantele informative iar standul este plin de pliante de la brokerii de credite, comenzi pizza & cattering, asigurări de viaţă, etc.
- Ar mai fi o soluţie. Să căutăm informaţiile pe internet, însă aici e mai greu deoarece unui pensionar îi este greu să găsească pe internet informaţiile necesare. Şi o altă problemă ar fi că pe site-urile oficiale ale respectivelor instituţii nu găsim aceste informaţii, cum ar fi normal din punctul meu de vedere. Totuşi putem găsi aceste informaţii pe alte site-uri, puse de persoane care nu au nici o obligaţie.

Niciun comentariu: